23 Minute in IAD – Marturie Socanta (6)

  1. Eliberat din Iad

În timpul acesta urcam prin tunel cuprins de o frică teribilă de demoni şi de faptul că sînt pierdut pe veci acolo, dar apoi dintr-o dată, pur şi simplu dintr-o dată … s-a arătat Isus… , lăudat să fii tu Doamne!, s-a arătat Isus, şi această Lumină strălucitoare, lumina totul în jurul ei. Atunci am putut să-I văd doar conturul. Era conturul unui om şi nu am putut să-I văd faţa atît Îi era de strălucitoare, dar am putut privi la Lumina aceea şi I-am văzut conturul.

Am căzut atunci în genunchi şi m-am prăbuşit.

Nu puteam face altceva decît să mă închin Lui. Îi eram atît de recunoscător!

Cu doar o secundă înainte eram pierdut pe vecie, şi iată-mă acum dintr-o dată scăpat din acest loc, pentru că eu îl acceptasem deja pe Isus înainte să merg în Iad, dar oamenii aceia nu mai pot ieşi de acolo. Dar, pentru că eu eram deja mîntuit, am ştiut şi am înţeles atunci că nu există cale de ieşire din acest loc decît prin Isus. El este singura cale care te poate feri să nu ajungi în acest loc.

În Apocalipsa 1 cu 16 şi 17, cînd Ioan a văzut cerurile deschise şi pe Isus, spune că:”…faţa Lui strălucea ca Soarele în toată puterea lui, şi cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Asta s-a întîmplat şi cu mine cînd L-am văzut pe El, am căzut la picioarele Lui ca mort.

Acum poate că vă gîndiţi că într-o astfel de situaţie, ai vrea să Îi pui milioane de întrebări, dar atunci cînd eşti acolo, nu poţi face altceva decît să I te închini, să Îi slăveşti numele cel Sfînt şi să Îi mulţumeşti de la ce te-a scăpat.

  1. Doamne, de ce m-ai trimis aici…?

Cînd am reuşit să îmi revin suficient cît să pot formula gînduri, m-am gîndit şi l-am întrebat pe Domnul Isus, nu cred că L-am întrebat cu voce ci doar în gînd şi EL mi-a răspuns în acelaşi fel:

-Doamne, de ce m-ai trimis în locul acesta…? De ce m-ai trimis aici…?

Şi EL mi-a spus:

-Pentru că oamenii nu cred că locul acesta există cu adevărat.

Apoi a continuat:

-Chiar şi unii din oamenii care Îmi slujesc, nu cred că locul acesta este real.

Am fost şocat de această afirmaţie. Am crezut că fiecare creştin crede în realitatea Iadului. Dar nu toţi cred cu adevărat într-un Iad cu foc veşnic.

Atunci L-am întrebat:

-Doamne, de ce mai ales tocmai pe mine…?

Dar EL nu mi-a mai răspuns la această întrebare.

Idee nu am de ce m-a ales tocmai pe mine să merg acolo. Mă consider cel mai nepotrivit om să merg într-un astfel de loc. Eu şi soţia mea urîm chiar şi filmele de groază şi tot ce este rău. Ba mai mult, mie nu-mi place nici măcar anotimpul verii, cu atît mai puţin cădura şi arşiţa.

Acolo totul este dezgustător. Nu esxistă ordine ci doar haos şi dezordine, iar mie îmi place ca totul să fie ordonat şi aranjat. Cum am mai spus, Domnul nu mi-a răspuns de ce m-a ales tocmai pe mine, dar El mi-a spus în schimb:

-Du-te şi spune-le că Eu urăsc acest loc şi că nu este dorinţa Mea ca vreuna din creaţiile Mele să ajungă acolo, nici măcar una singură. Nu am creat Iadul pentru om. Acesta a fost făcut pentru diavol şi îngerii lui. Tu trebuie să mergi şi să le spui ! Ţi-am dat gură, du-te şi spune-le!

Şi mă gîndeam atunci:

-Dar Doamne, ei nu mă vor crede. Or să creadă că sînt nebun sau că am avut un vis urît.

Voi nu aţi fi gîndi la fel? şi mă gîndeam la aceste lucruri. Dar Domnul mi-a zis:

-Nu este treaba ta să îi condamni. Aceasta este treaba Duhului Sfînt. Tu doar du-te şi spune-le! Şi-am spus în gînd:

-Da Doamne, în mod sigur trebuie să merg şi să le spun.

Noi nu trebuie să ne facem griji sau să ne fie teamă de ce vor zice oamenii despre noi. Noi trebuie doar să mergem să le spunem şi să îl lăsăm apoi pe Dumnezeu să facă restul. Apoi L-am întrebat:

-Doamne, de ce mă urăsc demonii aşa de mult, de ce mă urăsc creaturile acestea …? Şi EL mi-a răspuns:

-Pentru că tu eşti făcut după chipul Meu, şi ei Mă urăsc pe Mine.

Ştiţi că diavolul nu poate să-i facă nimic lui Dumnezeu, el nu-l poate propriu-zis răni pe Dumnezeu, dar el poate în schimb să Îi rănească creaţia.

De aceea diavolul îl urăşte pe om, îl înşeală şi vrea să îl ducă în Iad, îi cauzează boli, orice numai să rănească creaţia lui Dumnezeu.

Citeste continuarea: 23 Minute in IAD – Marturie Socanta (7)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Foarte emoționant..O parabolă captivantă, care îți va schimba viziunea asupra vieții

Într-o bună zi Dumnezeu a adunat toate creaturile de pe pământ, pentru a stabili care ...