Acad. Ovidiu Bojorin varsta de 90 de ani: Acolo sus m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Era trecut de miezul noptii, sus bolta era instelata si luna plina .Era peste tot, printre stele. 

Acad. Ovidiu Bojor: “Ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au? Universul e o oglinda. Daca zambesti, iti zambeste si el!”

A stiut ca nimeni altul sa dezlege tainele plantelor, ca sa aleaga din ele ierburi de leac. Farmacist din spita marilor botanisti, a vindecat boli si a salvat vieti, cu doctoriile lui. In muntii inalti ai Tibetului, printre pietre si ierburi, a gasit si secretul tineretii fara sfarsit.

Are 90 de ani, un zambet cat soarele si e convins ca “nu timpul zboara, ci noi zburam”. O pledoarie de viata lunga, a unui om invatat cu inaltimile, care s-a obisnuit sa priveasca pana departe, la stele.

“N-am confundat niciodata iubirea cu dragostea”

– Domnule Bojor, numele dvs. e nedespartit de cel al plantelor medicinale, ale caror secrete le studiati de o viata. Cum s-a nascut pasiunea asta rascolitoare pentru lumea verde?

– Primele lucruri despre plante si etnobotanica le stiu de la tatal meu, profesor de stiinte naturale la Reghin si la Targu-Mures. Facea, in fiecare duminica, expeditii in Muntii Caliman, in care ma lua si pe mine si-mi arata cu rabdare florile, ierburile, micile vietuitoare. Le insotea de fiecare data cu denumiri latinesti si cu interminabile povesti care aveau darul sa mi le fixeze in memorie.

Cu ajutorul lui, imi pusesem la punct acasa un mic laborator de biologie. Aveam tot felul de sticlute cu solutii chimice, cu preparate, dar si borcane cu serpi si soparlite, insecte pe care le hraneam si le observam, acvarii cu pesti si colivii cu pasari. Si foarte multe carti, pe care le citeam pe rupte, ca sa inteleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu ma intrebam “de ce”?

– Si ati gasit raspunsul?

– A venit treptat, de-a lungul anilor. Intai a fost o simpla intuitie, dar o intuitie care m-a dus in conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revista de stiinte naturale, in care argumentam ca nu putem include omul in regnul animal, deoarece e singura fiinta vie inzestrata cu o scanteie divina. Omul e singurul caruia Creatorul i-a lasat puterea de a iubi neconditionat. Eram, bineinteles, influentat si de mama, care era foarte credincioasa.

Daca tata mi-a dat stiinta, creier, de la mama am invatat ce inseamna credinta si iubirea.

– Ati avut norocul unei familii deosebite. A contat si asta in evolutia dvs?

– Primii mei mentori au fost chiar parintii, bunicii si strabunii mei, din vechile spite ardelenesti. Familia mamei era din Reghin, a tatalui meu era din Nasaud. Tata a fost intai profesor la Nasaud, iar apoi director la Liceul “Petru Maior” din Reghin, de unde a “racolat-o” pe mama, care era foarte frumoasa, dar avea doar 18 ani, abia absolvise. S-a indragostit nebuneste de propria lui eleva si, desi erau 20 de ani diferenta intre ei, au trait foarte bine impreuna.

Mai tarziu, am avut alti mentori care m-au calauzit. In scoala primara si in liceu, am avut dascali excelenti, iar in facultate am avut profesori care studiasera la Paris sau Montpellier. Si am mai avut o sansa extraordinara, sa ma formez spiritual sub indrumarea unor oameni deosebiti, parintele Ioan Suciu, de la Blaj, care ne tinea niste predici extraordinare, si Monseniorul Vladimir Ghika, morti amandoi in temnitele comuniste.

Mi-a dat Dumnezeu acest dar de a ma apropia de oamenii cu adevarat valorosi, i-am cautat toata viata si au venit si ei spre mine. Prezenta lor imi umplea inima de bucurie. Oamenii acestia traiau cu adevarat ceea ce spuneau si erau avantajati de un har deosebit. Asa ca i-am pus mereu in fata mea si am cautat sa-i urmez in tot ceea ce fac, uneori, foarte rar, sa fac macar un singur pas inainte, in special prin iubire. Prin iubire, pe care n-am confundat-o nici cu dragostea, nici cu amorul. Prin iubire am inteles si inteleg Iubirea fata de Creator si fata de Creatie, de la cea mai marunta furnica si pana la Homo Sapiens, in masura in care omul isi merita acest titlu.

– L-ati pomenit pe Monseniorul Ghika, ce impresie v-a facut?

– Pe Monsenior l-am intalnit personal in conditii dramatice. In 1947, Biserica Greco-Catolica a fost trecuta in ilegalitate. S-a desfiintat oficial. Si atunci, impreuna cu un grup de studenti, ne-am refugiat la biserica Sacre-Coeur din Bucuresti, construita de Monsenior, la Sanatoriul Saint Vincent de Paul, de langa statuia Aviatorilor. Ne-a luat in anii aceia sub ocrotirea lui: ne spovedea, ne impartasea, ne indruma spiritual. Aveam doar vreo 20 de ani cand l-am cunoscut, dar mi-a facut o impresie cu totul exceptionala. Ziceam de atunci “asta e un sfant”. Mi-a inraurit definitiv felul de a fi. Si l-am urmat indeaproape pana in 1954, cand a fost chinuit in mod bestial si asasinat la Jilava. Mi-au ramas cuvintele lui: “O singura ambitie este legitima, aceea de a fi mai buni!”.

“Universul e o oglinda. Daca zambesti, zambeste si el!”

– Domnule Bojor, aveti o dragoste infinita pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, invata ceva de la ele?

– Edward Bach a avut o intuitie fantastica atunci cand a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sensibilitate extraordinara, care a fost deja dovedita de nenumarate experimente. Se stie azi ca gandurile noastre le influenteaza direct. N-ati observat cum oamenii depresivi usca florile din jurul lor cu gandurile pe care le au? Am avea multe de invatat de la ele, dar in primul rand despre ce inseamna daruirea si jertfa. Imi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Florile parfumeaza mainile care le strivesc”.

– Superb!

– Trebuie sa invatam sa daruim si sa ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumnezeu daruieste celor care se daruiesc. Sa daruiesti ce poti: daca ai o haina, o haina, daca poti da un sfat, un sfat, o imbratisare, un ajutor, un zambet macar. Si ce vei darui se va intoarce inzecit. Universul e o oglinda. Daca zambesti, iti zambeste si el!

– Pe Dumnezeu cand l-ati descoperit?

– Cand eram mic, intr-o anumita forma. Dar, pe masura ce am crescut, mi-am dat seama ca Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pilda, felul in care se spune in liturghie “Cu frica fata de Dumnezeu sa va apropiati!” Cum adica? Spre Dumnezeu trebuie sa te duci cu dragoste. Sau alta “si nu ne duce pe noi in ispita”. Pai, nu Dumnezeu ne duce in ispita, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “si fereste-ne pe noi de ispita”. Dumnezeu nu te arde cu smoala si nici nu te fierbe-n cazane! Dar pe unii oameni nu-i poti convinge sa faca binele decat de frica!

Cu timpul, m-am indepartat de lucrurile astea, am invatat sa comunic intr-un anumit fel cu natura si am inteles ca natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munti, am facut zeci de mii de kilometri pe jos, sa cartez flora Romaniei. Eram zile intregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele salbatice, dar nu mi-era teama, stiau ca nu le fac niciun rau. In 1983, am ajuns in Himalaya. Conduceam ultima din cele patru expeditii stiintifice, in care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare si creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor.

Acolo sus m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Tin minte o zi cand m-am trezit si am iesit din cort. Era trecut de miezul noptii, sus bolta era instelata si luna plina. Niciodata nu m-am simtit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.

– Trebuie sa va marturisesc ca sunteti pentru mine un miracol. In timp ce unii oameni se simt la 60 sau 70 de ani batrani si plictisiti de viata, dvs., la 90 de ani de curand impliniti, ne molipsiti cu entuziasm. De unde va luati bucuria asta de a trai?

– De sus. Oamenii de care imi vorbiti au avut probabil multe greutati si deziluzii in viata aceasta, dar cu siguranta nu au descoperit ce am descoperit eu. N-au avut credinta in vesnicie. Viata noastra, aici, pe pamant e doar o farama din viata adevarata, pe care ne e dat sa o traim; daca am masura-o, ar fi doar un metru lungime din infinitatea vietii noastre. Dar datoria noastra e sa traim metrul acesta pe deplin, sa ne bucuram de el.’

Anunt important: Pentru că reteaua de socializare ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri si incurajari crestineSursa: All For Romania

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...