Celibatu

Dintre oamenii care nu se căsătoresc niciodată, nu sunt prea mulți acei care în mod intenționat rămân necăsătoriți. Cu toate acestea, ei sunt membri ai unei familii, cei creștini sunt membri ai unei biserici, sunt prietenii și/sau aproapele nostru. Prin urmare, e important să-i înțelegem pe cei necăsătoriți pentru că:

a. sunt de mare preț înaintea lui Dumnezeu;

b. multe din problemele lor se datorează lipsei de atenție și înțelegere din partea celor din jur;

c. de multe ori, prea mult talent și prea multe resurse se pierd sau rămân neutralizate pentru Împărăția lui Dumnezeu.

A. DE CE SUNT SINGUR?

Unii oameni aleg să fie singuri – deci, pentru ei răspunsul e clar. Alții nu aleg aceasta – atunci apar tot felul de întrebări și de interpretări: Este oare voia lui Dumnezeu? De ce? Este ceva în neregula cu mine? Nu sunt oare așa cum mă dorește Dumnezeu? Nu am găsit oare persoana potrivită? etc. În acest punct se pierde obiectivitatea. Problemele sunt umbrite de sentimente personale, astfel că, în mod frecvent, cauzele reale și cele pe care le simte persoana singură nu sunt identice.

TREI CAUZE POSIBILE ALE CELIBATULUI:

a. Caracterul personal

b. Voia lui Dumnezeu

c. Împrejurările

1. CARACTERUL PERSONAL

În mintea și sufletul nostru, prietenia este inseparabilă de dragoste și acceptare. Când aceasta nu este experimentată, mai ales în perioada propice căsătoriei, persoana în cauză crede că ceva nu este în regula cu ea. Aceasta părere poate duce la deformarea caracterului, iar sentimentele de respingere și neacceptare pot nimici multe relații (chiar și relația cu Dumnezeu). Efecte posibile:

• sentimente de supărare față de sexul opus;

• sentiment de eșec personal care duce la depresie;

• tendință inconștientă de a-i dirija pe ceilalți, de a le pune dragostea la încercare;

• focalizare pe muncă, pasiuni, educație, recreație – dezvoltarea unor abilități și competențe excelente care îi vor face să creadă: „sunt perfect capabil să-mi trăiesc viața de unul singur”.

Toate acestea pot înstrăina o persoană de ideea căsătoriei. De aceea, e foarte important ca oamenii să-și găsească echilibrul personal în Dumnezeu, singura Autoritate care aprobă caracterul și asigură acceptarea! În același timp, e important ca omul să-și observe părțile mai slabe și să se preocupe de ele în mod constructiv!

2. VOIA LUI DUMNEZEU

E greu să explicăm suveranitatea lui Dumnezeu, însă știm că El controlează toate lucrurile în parametrii dumnezeirii Sale, după principiul general cauză-efect. Exemplu: celibatul se poate datora unor cauze „neduhovnicești”, și totuși, poate fi una din modalitățile specifice ale lui Dumnezeu pentru îndeplinirea țelurilor Sale în și prin noi (Rom. 8:28). În această situație, întrebarea potrivită nu este: „Este voia lui Dumnezeu să fiu singur(ă)?”, ci „Sunt eu gata să accept o asemenea alternativă din partea Lui?”, „Îmi dau toată silința să trăiesc după Cuvântul Domnului în starea în care mă găsesc?” Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, atunci cu siguranță că împlinești voia lui Dumnezeu.

3. ÎMPREJURĂRILE

Împrejurările servesc ca și confirmări legitime și importante ale voii lui Dumnezeu. Din perspectiva noastră, împrejurările pot părea uneori haotice sau chiar în contradicție cu promisiunile lui Dumnezeu. Exemplu: Iov.

Făcând abstracție de împrejurările derutante, iată câteva împrejurări care obligă la celibat:

a. Se poate întâmpla ca nr. partenerilor apți pentru căsătorie să fie în dezechilibru. Sunt mai multe fete decât băieți în lume și în biserică. Dacă fetele respectă standardul de ascultare creștină, unele vor rămâne necăsătorite.

b. Responsabilitățile vieții îi pot împiedica pe unii să se căsătorească. Exemplu: o slujbă nepotrivită pentru căsătorie (Ap. Pavel), îngrijirea unui membru al familiei sau al unei persoane cu handicap.

c. Un handicap fizic poate face pentru unii căsătoria imposibilă. Sunt multe persoane nevăzătoare, surde, paralizate sau bolnave care s-au căsătorit. Totuși, de multe ori aceste handicapuri au anulat speranța de căsătorie.

d. Vremurile de strâmtorare i-au făcut pe mulți să nu se mai căsătorească. (1 Cor. 7:26) Exemplu: Prigoana, sărăcia, sărăcia ca urmare a prigoanelor.

Cine își predă viața în mâna Domnului va beneficia întotdeauna de fericire și împlinire personală!

B. LA CE MĂ POT AȘTEPTA?

Cu ani în urmă, o persoană necăsătorită era stigmatizată ca excentrică. Astăzi, celibatarul e considerat o persoană de înaltă clasă, foarte competentă, cu mulți bani și liberă să-și trăiască viața din plin.

FACTORI NEGATIVI ÎN VIAȚA DE CELIBAT:

a. O persoană necăsătorită are încă dorința de a se căsători (multe întrebări fără răspuns).

b. O persoană necăsătorită se va simți de multe ori exclusă (nici cu tinerii, nici cu căsătoriții).

c. O persoană necăsătorită are uneori sentimentul că nu este înțeleasă (frustrarea de a nu-și putea descarca inima în fața unei alte persoane).

d. O persoană necăsătorită se simte de multe ori singură și inutilă (libertatea celibatarului aduce cu sine și sentimentul singurătății și al lipsei de sens; face lucrurile pe care alții refuză să le facă).

e. O persoană necăsătorită se confruntă cu tentația imoralității. 6. O persoană necăsătorită se va confrunta cu multe crize de identitate (vrea să pară mai tânără, va demonstra mereu competența personală).

FACTORI POZITIVI ÎN VIAȚA DE CELIBAT:

a. O persoană necăsătorită are viața mai ușoară pentru că nu are responsabilitatea unei familii (1 Cor. 7:32).

b. O persoană necăsătorită este mai mobilă, mai flexibilă (la tinerețe se adaptează mult mai ușor schimbărilor).

c. O persoană necăsătorită se poate concentra mai bine asupra lucrului pe care îl face.

d. O persoană necăsătorită își poate ajuta familia într-un mod în care cei căsătoriți nu ar putea-o face.

e. O persoană necăsătorită Îl poate sluji pe Dumnezeu în slujbe și locuri neaccesibile celor căsătoriți (misiune, școli biblice, centre de îngrijire).

f. O persoană necăsătorită are nevoi materiale mai mici decât un cuplu căsătorit (pot transforma nevoile lor materiale în avantaje pentru Împărăția lui Dumnezeu – Isus și Pavel).

g. O persoană necăsătorită are ocazia de a experimenta harul lui Dumnezeu mai adânc și de a cunoaște mai îndeaproape dragostea Sa (purtarea de grijă, călăuzirea, dependența fața de Domnul).

C. CE TREBUIE SĂ EVIT?

a. Persoanele necăsătorite trebuie să evite singurătatea.

• dezvoltați și mențineți prietenii apropiate cu persoane de același sex;

• faceți și răspundeți invitațiilor prietenilor;

• căutați persoane de încredere cu care să vă sfătuiți când aveți de luat decizii importante;

b. Persoanele necăsătorite trebuie să evite să se închidă în ele însele. Pentru a evita egocentrismul:

• învățați să fiți darnici;

• adoptați anumiți copii sau persoane mai în vârstă ca și cum ar fi „membri de familie”;

• rugați-vă Domnului să vă arate căile specifice prin care puteți să slujiți altora.

c. Persoanele necăsătorite trebuie să evite să se împotmolească în resentimente și atitudini negative față de starea lor. Posibile capcane:

• resentimente (supărare din cauza „destinului” lor, nu-i zgândăriți!);

• lipsa perspectivei (al unui ideal, al unei direcții – stabiliți-vă idealuri!);

• imaginație excesivă (fantezia ca formă a evadării din realitate);

• negarea (negarea propriilor sentimente – ca vulpea care nu ajunge la struguri: „ei na, și așa sunt acri”; insensibilitate față de sexul opus).

d. Persoanele necăsătorite nu trebuie să fie mereu în căutarea unui partener de viață. O femeie care cedează prea repede sau un bărbat care presează prea tare produce respingere.

e. Persoanele necăsătorite trebuie să evite să se „agațe” de prieteni într-un mod care să violeze regulile sănătoase ale prieteniei (ca o viță de fasole în jurul unui arac). Lasă-i libertate celeilalte persoane ca să nu fii „trădat” în prietenia ta!

Celibatarii dispun de un mare potențial! Ei trebuie să-și accepte starea și să fie gata să slujească lui Dumnezeu în orice postură. Cei căsătoriți trebuie să-i înțeleagă, să-i accepte și să colaboreze cu celibatarii.

sursa : AOTV

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...