Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi – ÎNCREDEREA SE BAZEAZĂ PE ADEVĂR

„Nu vă minţiţi unii pe alţii” (Coloseni 3:9)

Decepția într-o relație distruge încrederea și respectul. O minciună sau o trădare poate produce răni care necesită ani de zile să se vindece, și care, în unele cazuri, nu se vindecă niciodată.

Persoana care ascunde ceva este de fapt egoistă, protejându-și propriile interese. Puțin îi pasă de sentimentele altora. Nimic nu este mai superficial decât vorbele goale și clișeele mincinoase care sunt lipsite de semnificație reală. Sunt unii care îi forțează pe alții să intre în relații intime pretinzând că îi iubesc.

Decepția la acest nivel este abuz emoțional! Să fii folosit de alții este un sentiment îngrozitor. Înșelătorul poate promite mereu că își va părăsi soția sau soțul, iar victima se agață de această speranță. Dar niciodată nu devine realitate. Înșelătorul își găsește tot felul de scuze ca să profite.

Din cauza vulnerabilității, victima ascultă orbită, până când relația a ajuns atât de departe încât cade în capcană. Când ai fost un păcătos, ai fost scuzat că te-ai purtat astfel, dar nu mai ai scuze în calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu. „Nu vă minţiţi unii pe alţii.”

Când cineva ți-a acordat încrederea, ai primit un dar neprețuit; nu abuza de el. Iar dacă încrederea ți-a fost zdruncinată, confrunt-o cu capul sus. Deși poate iubești acea persoană, stai deoparte până dă semne clare de părere de rău și de disponibilitate de a face schimbări.

Și nu renunța la speranță. Uneori oamenii buni fac alegeri greșite. Dacă te străduiești și dacă cauți ajutorul lui Dumnezeu, este posibil să refaci încrederea pe care ai pierdut-o și poate chiar să ajungi să ai o relație mai bună.

Citeste si:

1.Nu-l huliți pe Dumnezeu! Iată SOARTA celor ce L-au luat în RÂS! DISTRIBUIE să se trezească lumea!

2.O pagina din Biblie a fost încorporată într-o bucată de oțel topit din Turnurilor World Trade Center. Ce mesaj era scris pe acea bucată de oțel

3.MĂRTURIE PUTERNICA: Fiica unui conducator musulman L-a acceptat pe Isus Hristos: Totul A Pornit De La Un Verset Biblic

Sursa: Fundatia Seer

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...