Femeia asta a trăit un an după cuvântul bibliei! S-a supus soțului ei, și-a lăsat părul să crească, și-a croit singură hainele, a învățat să gătească, și-a acoperit capul când se ruga, era tăcută și nu a bârfit, uite ce s-a întâmplat apoi cu ea:

Povestea de mai jos o are drept protagonistă pe Rachel Held Evans, o scriitoate americană de 33 de ani din Dayton, Tennessee, care și-a propus ca un an întreg să trăiască după cuvântul Bibliei.

Evanghelista și-a început proiectul în 1 octombrie 2010 și a respectat timp de 364 de zile toate învățăturile din Biblie, din Vechiul și Noul Testament. S-a supus soţului ei, şi-a lăsat părul să crească, şi-a croit singură hainele, a învăţat să gătească, şi-a acoperit capul când se ruga, i s-a adresat soţului ei cu „stăpâne”, a încercat să fie blândă şi tăcută și nu a bârfit, după cum povestește chiar ea pe blogul personal.

De altfel, fiecare lună a dedicat-o ueni virtuți lăudate în Biblie: ataşamentul faţă de familie şi pentru treburile casnice, obedienţă, modestie, frumuseţe, puritate, fertilitate, respect, tăcere, caritate şi credinţă. Pe parcursul anului, s-a ghidat după cele zece porunci biblice pentru femei.

Totodată, ea a intervievat mai multe femei care practică poligamia, evreice, amish şi din alte religii, totul pentru a înţelege perspectivele lor asupra feminităţii. A citit Biblia şi a examinat versetele care se refereau la mame, fiice, soţii, văduve, regine şi preotese.

Printre altele, în Biblie se spune că o femeie trebuie să-şi preamărească soţul la poarta oraşului, așa că Rachel a scris o pancartă cu „Dan is awesome” (Dan este grozav, n.r) şi și-a aşteptat soțul la intrarea în oraş.

Dificultățile nu au întârziat să apară în viața lui Rachel, dar americanca nu s-a dat bătută. Ea a conștientizat că, dacă ai voință le poți depăși. Cel mai greu, după cum mărturisește, i-a fost să se supună soţului ei. „A fost o provocare, pentru că eu şi soţul meu avem o relaţie bazată pe egalitate. A fost cam ciudat să încercăm să impunem o ierarhie în relaţia noastră”, a declarat Rachel.

„Scopul meu nu a fost să iau în râs Biblia şi nici să glorific elementele patriarhale. Am urmărit să iniţiez o conversaţie despre felul în care interpretăm şi aplicăm preceptele biblice în viaţa noastră de zi cu zi. Sper că aventurile mele le vor inspira pe femei să fie mai permisive cu ele însele şi cu celelalte, pentru că adevărul este că toate alegem când vine vorba de feminitatea biblică”, îşi explică scriitoarea demersul.

Tu ce părere ai despre inițiativa ei? Ar fi dificil pentru tine să faci ceea ce a urmat Rachel?

Anunt Important: Pentru că facebook ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri și Incurajari crestine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...