Iubirea nu este despre Suferinţă. Iubirea este despre Armonie !

Foarte mulţi oameni, din păcate, trăiesc cu gândul că iubirea implică suferinţă, lacrimi, durere, tristeţe, gelozie, certuri, şantaj emoţional, posesiune..

Dar iubirea NU implică nimic din toate acestea..

Iubirea implică linişte, pace, bucurie, fericire, bunătate, empatie, înţelegere, comunicare, armonie, respect, apreciere, susţinere, libertate, încurajare..

Din păcate, foarte mulţi dintre noi am fost învăţaţi de mici copii că iubirea înseamnă suferinţă, că nu poţi iubi fără să nu suferi. Acest lucru este însă foarte greşit. Iubirea NU este despre lacrimi şi suferinţă, ci despre bucurie, fericire şi armonie..

Imaginea noastră despre iubire şi relaţii de iubire ne-am format-o încă din copilarie, în funcţie de relaţia de iubire dintre părinţii noştri. Cei care au crescut în familii disfuncţionale, în care părinţii se certau tot mereu, erau geloşi, se abuzau fizic şi psihic, în care părinţi nu comunicau, erau posesivi cu partenerul, în care părinţii sufereau, şi-au format o imagine despre iubire GREŞITĂ asociată acestor trăiri.

Ei au ajuns să creadă că aşa este iubirea, asemeni relaţiei de iubire dintre părinţii lor sau cum le-au spus părinţii lor că este, astfel că, se implică în relaţii şi acceptă toate aceste trăiri negative care le aduc suferinţă, crezând că aşa este iubirea, deoarece aşa au văzut-o la părinţii lor sau aşa li s-a spus!

Dacă te afli într-o relaţie de iubire în care suferi, uită-te în urma ta şi vezi cum a fost relaţia de iubire dintre părinţii tăi în copilăria ta şi adu-ţi aminte ce ţi s-a spus despre iubire. Regăseşti în relaţia ta cam aceleaşi trăiri pe care le aveau părinţii tăi?

Înţelege că ţi-ai format o imagine greşită despre o relaţie de iubire şi că într-o relaţie sănătoasă de iubire nu au ce căuta asemenea trăiri.

O relaţie de iubire în care există multă suferinţă, mii de lacrimi, foarte multe certuri, gelozie, dorinţa de posesiune, şantaj emoţional, dependenţă faţă de celălalt, lipsa de respect, lipsa de apreciere, lipsa susţinerii şi încurajării, lipsa comunicării, abuz fizic sau psihic, nu se poate numi relaţie de iubire, ci mai degrabă compromis.

Dacă ai astfel de trăiri în relaţia ta, nu te afli într-o relaţie sănătoasă de iubire, ci în una disfuncţională bazată pe compromis. Crezi că meriţi să rămâi într-o astfel de relaţie în care domină suferinta şi nu armonia?

Ai ajuns să accepţi compromisul în relaţia ta, deoarece tu crezi că aşa e normal să fie într-o relaţie, că aşa sunt toate relaţiile, cu bune şi cu rele, dar nu este aşa!

Într-o relaţie sănătoasă de iubire nu are ce căuta nici una dintre aceste trăiri. O relaţie sănătoasă de iubire se bazează pe înţelegere, prietenie, comunicare, apreciere, respect, susţinere, încurajare, libertate şi nu dorinţa de posesiune, de Armonie.

E adevărat..în orice relaţie pot apărea unele certuri şi neînţelegeri, dar atunci când există iubire sănătoasă, comunicare, acestea se pot rezolva într-un mod armonios şi ele nu vor duce la multe lacrimi şi suferinţe.

Aşadar, nu mai crede că iubirea implică lacrimi şi Suferiţa, deoarece acest lucru nu este adevărat. O iubire bolnăvicioasă implică lacrimi şi suferinţă şi nu o iubire sănătoasă!

Iubirea sănătoasă este despre Armonie!

Si sa nu uitam ca relatia, casatoria sau mai bine spus familia a fost fondata de Dumnezeu. Atunci cand aveti probleme in caminul dvs, cereti de la Dumnezeu ajutor, intelepciune ai multa iubire. El este sursa Dragostei si a iubiri. Dumnezeu sa va ajute!

-Fragment din Cartea „Multumesc ca te iubesc” – Sursa

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...