Mă deranjau…

Mă deranjau persoanele acelea cu două trei decenii peste mine care vorbeau cu “e multe” și “e puține”, până când am realizat că aceste persoane au crescut copii care azi au facultăți și vorbesc corect și scriu cu cratimă. Acele persoane au construit România în fabrici și uzine într-un sistem comunist care nu le prea dădea oportunitatea și timpul liber pentru a citi și pentru a face facultăți cum se fac azi pe bandă rulantă. Azi nu mă mai irită dezacordurile lor pentru că știu că mâinile lor au construit ceea ce noi, cei cu școli, nu prea suntem capabili să facem.

Mă deranjau persoanele mai vârstnice care miroseau a transpirație, a fum de sobă, a țară, mă deranjau persoanele care veneau în București cu câte o găleată de brânză și un coș cu ouă sau zarzavaturi. Mă gândeam că ne strică aspectul și aerul nostru orășenesc, până am realizat că ei sunt persoanele acelea care i-au ținut pe părinții noștri cu ouă, brânză și carne de țară prin facultățile orașelor. Ei au vândut ouă și brânză pentru a-și ține copiii prin școli și pentru a-i face orășenii aceia ai căror copii disprețuiesc truda țăranului și mirosul lui de fum de sobă, de transpirație și de lână. Dacă nu ar fi fost bunicii aceștia care nouă ne trimiteau lunar pachet cu făină, ouă, carne și gem tocmai din Botoșani în București copilăria noastră ar fi fost mult mai lipsită.

Mă deranjau multe la cel pe care-l vedeam mai lipsit de școală, mai neinstruit, mai fără facultăți până când am privit la generația cu facultate, parfumată și gelată și nu am văzut atât bun simț, atâta omenie, atâta curăție și preț pus pe moralitate și valori ca la părinții și bunicii aceia care poate că nu pun bine virgula, dar care pun bine accentul pe ceea ce ne face oameni.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Mă deranjau…