Mesaj divin pentru omenire: Din turnurile gemene s-a gasit o bucata de otel topit cu un mesaj dumnezeiesc.

Pe 30 martie 2002, în timp ce încă pompierii se luptau pentru a debarasa molozul și a căuta supraviețuitori, un pompier a făcut o descoperire șocantă printre daramaturi: o pagina din Biblie era încastrată într-o bucată de oțel topit, si asta nu e tot. Cel mai dumnezeiesc mesaj.

Pagina din Biblia era deschisă la Predica de pe munte, relatată în evanghelia de la Matei, capitolul cinci. Pompierul a înmânat obiectul găsit fotografului Joel Meyerowitz, care lucra la fața locului.

Când Joel Meyerowitz, un fotograf ,a privit bucata de otel imprimata cu pagina din Biblie, a fost imediat marcat de pasajul la care a fost deschisă cartea: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi  pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea?”

În 2012, Joel Meyerowitz a spus ca el considera acesta ca este un mesaj de credinta si speranta printre ruinele celui mai mare atac din Occident. El a donat Biblia unui Muzeului Memorial. Nimic nu e intamplator, citeste mai departe cum potit sa ierti pe cei ce iti gresesc.

Întrebare: Cum aş putea să îi iert pe cei care păcătuiesc împotriva mea?



Răspuns: Orice persoană greşeşte, oricui i se poate întâmpla să jignească pe altcineva şi chiar să păcătuiască împotriva alcuiva în mod accidental. Cum ar trebui să răspundem atunci când apar astfel de situaţii? Conform Bibliei, ni se cere să iertăm.

Efeseni 4:32 declară: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. În mod asemănător, Coloseni 3:13 spune: “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă are unul pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, iertaţi-vă şi voi”. Vedeţi că ideea principală în ambele pasaje din Scriptură este că ni se cere să ne iertăm unii pe alţii după cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi. De ce să iertăm? Pentru că noi înşine am fost iertaţi!

Ar fi simplu de oferit iertarea dacă cei care ne rănesc ar veni să îşi ceară scuze şi să promită că nu vor mai face. Biblia ne spune că ni se cere să iertăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră, fără nici o condiţie.

Refuzul de a ierta cu adevărat o persoană anume demonstrează că am avea resentimente, amărăciune şi că păstrăm supărare – nici una dintre acestea nefiind caracteristici ale unui creştin. În rugăciunea Tatăl Nostru, Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele noastre, le fel cum noi iertăm celor care păcătuiesc împotriva noastră (Matei 6:12).

În Matei 6:14-15, Domnul Iisus Hristos a spus: “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”.

În lumina mai multor versete din Sfânta Scriptură care vorbesc despre iertarea dată de Dumnezeu, textul din Matei 6:14-15 este cel mai bine înţeles în sensul că oamenii care refuză să îi ierte pe alţii nu au experimentat în mod autentic iertarea lui Dumnezeu în ceea ce îi priveşte.

Oricând nu ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, de fapt noi păcătuim împotriva Lui. Oricând facem un lucru greşit unei alte persoane, păcătuim nu numai împotriva acelei persoane, ci şi împotriva lui Dumnezeu.

Când privim la imensitatea milei pe care a avut-o Dumnezeu prin faptul că ne-a iertat TOATE păcatele, ne dăm seama că nu avem dreptul să nu tratăm în mod asemănător pe cei care greşesc faţă de noi.

Noi toţi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu infinit mai mult decât orice rău ar putea să ne facă vreo persoană de pe pământ. Dacă Dumnezeu ne iartă atât de mult, cum am putea să nu iertăm pe cei care ne greşesc mult mai puţin? Parabola lui Iisus din Matei 18:23-35 reprezintă o ilustrare extrem de grăitoare în acest sens.

Dumnezeu promite că atunci când venim la El cerându-I iertare, El ne-o oferă cu bucurie şi gratuit (1 Ioan 1:9). Iertarea pe care ar trebui să o acordăm altora nu ar trebui să cunoască margini, la fel cum iertarea pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu nu cunoaşte margini (Luca 17:3-4).

Anunt important: Pentru că reteaua de socializare ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri si incurajari crestine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...