MINUNE: O tumorea de pe creierul unui copilaș dispare după ce părinții ei se roagă

SUA – Un cuplu a mulțumit lui Dumnezeu pentru dispariția a unui maligne, după ce s-au rugat pentru vindecarea fiicei lor. Carissa și Mateo Hatfield au spus că au observat că unul dintre ochii fetitei, Paisley, nu se închide atunci când ea vorbeste sau când rade.

Ea a fost dusa la Spitalul de Copii din Cincinnati din Liberty Township, unde a fost supusa examenelor medicale de RMN si a scanarii CT. Doctorii au diagnosticat-o cu o tumoare malignă pe creier. „Am fost atât de devastată să aflu că ingerasul meu în vârstă de trei luni a primit sentința la moarte”, a declarat Carissa pentru WKRC via AcontecerCristiano.

„Am fost îngrozit si șocat sa aflu că imi pierd copilul, am decis să mă rog și iar să mă rog la nesfarsit”, a spus Matthew Hatfield, tatăl lui Paisley.  Hatfield a petrecut tot weekend-ul rugându-se.

Luni, s-au întors la rezultatele unei biopsii efectuate pe micuța Paisley. „Imediat ce am intrat, doctorul a avut o privire confuză si mirata pe față”, povesteste mama. Dintr-o dată, chirurgul a spus: „Rugăciunile tale au funcționat, pentru că rezultatul biopsiei a ieșit negativ, nu mai era nimic acolo”, a adăugat doctorul: „Nu am nici o explicație, nu am mai văzut asa ceva in toata viata mea“.

Imediat spitalul a emis o declarație: „Doctorii fetei au așteptat cel mai rău, din cauza unei tumori maligne, dar când chirurgii au examinat locul unde tumoarea crescuse si era vizibilă, nu a mai fost găsit nimic, ei au fost foarte fericiți pentru aceasta veste buna și au anuntat familia.”

„Este un adevărat miracol și o adevărată vindecare”, a spus Mateo, tatăl fetei. „Mulțumim lui Dumnezeu că a ascultat rugăciunile noastre și ne-a vindecat miraculoas fetita”, a spus el.

Vezi Video

Citeste și Regele Vine! Mesajul surprinzator al unei fetițe în vârstă de numai doi ani (filmare)

Citeste și PORNOGRAFIA – O mărturie personală

CIteste și Această tânără a fost în Iad în timp ce era în moarte clinică. Mărturii cutremurătoare: cum arată lumea de dincolo

Citeste și Tânăra s-a trezit din comă când membrii familiei au cântat imnuri creștine

Anunt important: Pentru că facebook ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri și Incurajari crestine

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute dumneavoastră care au avut parte de marturii.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.
Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este plăcut in ochii Lui Dumnezeu.

Citeste și Această tânără a fost în Iad în timp ce era în moarte clinică. Mărturii cutremurătoare: cum arată lumea de dincolo
Dumnezeu sa va binecuvinteze cu viata vesnica! Amin!

Tradus si prelucrat de logosul.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...