Miraculos! Un britanic a plantat o sămânță într-o damigeană, în anul 1960. Planta a prosperat până azi în vasul perfect astupat de 57 de ani

În anul 1960, într-o zi de Paști, un anume David Latimer din Marea Britanie a plantat o sămânță într-o damigeană, experimental, și apoi a astupat vasul, etanș. Curând a răsărit o plăntuță. Acum, după mai mult de 55 de ani, în interiorul damigenei se află o… mică grădină.  Un ecosistem care s-a adaptat perfect acelui mediu lipsit de orice legătură cu exteriorul, cu excepția luminii care pătrunde prin pereții damigenei și care face posibilă fotosinteza. Ultima dată, vasul a fost destupat în 1972, când Latimer a vărsat încă puțină apă în interior.

Prin acest experiment mai puțin obișnuit, în primăvara lui 1960 Latimer a pus într-o damigeană un strat de compost, pe care l-a umezit temeinic, după care a semănat o plantă. Orificiul vasului a fost acoperit, sigilat, și vasul plasat într-un loc însorit. De 45 de ani, adică de la momentul când a aprovizionat ultima dată planta cu apă, Latimer n-a mai scos dopul damigenei niciodată. În restul timpului planta n-a mai primit nici aer proaspăt, nici apă, dar, chiar și așa, ea a prosperat. S-a format un sistem autosuficient.

Organismul vegetal a crescut.. cât i-a permis vasul. Frunzele moarte s-au transformat în compost, fiind degajat, în urma descompunerii lor, dioxidul de carbon necesar metabolismului plantei și având loc o reciclare a nutrienților. Iar ciclul vieții a continuat.

Viața este un miracol!

dsvr

Viața este miracolul existenței. Viața este cel mai de preț bun pe care îl are omul , acest pumn de țărână peste care cade o rază a veșniciei. Acest dar minunat și preamărit al vieții a fost dăruit de Creator omului cu toate calitățile ei superioare, ale cugetării și ale sensibilității cu puterea de a înțelege, cu puterea cunoașterii și a vibraţiei în fața suferinței, bunătății și frumuseții.

Dumnezeu este cel care pune viața în om: ”Domnul a făcut pe om din ţărână, i-a suflat în față suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Facerea 2.7). Astfel pentru noi creștinii Dumnezeu nu este doar Creatorul vieții ci este viața însăși.”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”(Noul  Testament) Viața începe prin naștere. Nașterea înseamnă “întrupare” o ivire în trup. A avea copii în cadrul unei familii binecuvântate prin cununia religioasă este o poruncă divină la care trebuie să reflectăm cu toţii în zilele noastre.

Viața este un dar, cel mai de preț pe care-l putem primi. Trebuie să fim recunoscători pentru fiecare clipă trăită, pentru fiecare răsărit pe care-l vedem, pentru fiecare zâmbet care ne luminează ziua, pentru bucuria ascunsă în fiecare floare, pentru bucuria a tot ce este. Și dacă ne deschidem inima și vedem cu ochii sufletului vom descoperii în jurul nostru milioane de lucruri care ne reamintesc că trebuie sa ne bucurăm și să trăim frumos clipă de clipă. Contemplând tot ce ne înconjoară ne vom îndrepta pașii către adevărata fericire.

Deși avem cu toții un dar minunat viața, la rândul nostru devenim daruri pentru cei din jurul nostru:pentru părinți, pentru prieteni și chiar pentru tot ce există în jurul nostru. Fiecare om are de făcut o călătorie , iar această călătorie se numeşte viață. Nu vom ști niciodată cât va dura această călătorie, ce vremuri vom prinde, dacă va fi senin sau dacă va fi furtună. Nu vom ști cât de larg sau de îngust ne este drumul. Nu vom ști cu ce fel de oameni ne vom întâlni.

Avem certitudinea că în această călătorie cineva ne va însoți mereu și atunci când vom fi fericiți dar și atunci când ne vom simți fără putere, cu sufletul rănit. Cineva ne va ajuta atunci când ne rătăcim să găsim drumul cel bun. Cineva ne va iubi mereu chiar și atunci când noi nu ne mai iubim. Acel cineva este Dumnezeu  care ne  călăuzește pașii și care vede orice vom face. Doamne ajuta!

Anunt important: Pentru că reteaua de socializare ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri si incurajari crestine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...