Peştele arcaş (Toxotes jaculatrix) – sfidează evoluţia

Peştele arcaş face parte din familia Taxotidae, genul Toxotes şi este cunoscut mai ales prin felul în care îşi procură hrana, vânând insecte într-un mod original. Familia din care face parte este relativ restrânsă ca număr de specii. Aceastea populează apele dulci şi cele marine din India, Filipine, Australia şi Polinezia.

Corpul arcaşului este comprimat, ochii îi sunt mari şi orientaţi înainte. În general, sunt peşti de dimensiuni mici, ajungând până la maximum 50 cm. – T. chatareus este una dintre cele mai mari specii de arcaşi, ajungând la 40 cm.

Trăieşte în râurile din India, Asia şi nordul Australiei. Poate detecta de sub apă insectele de pe ramurile sau frunzele aflate dincolo de suprafaţa apei. Peştele arcaş aflat în căutarea hranei doboară insectele, folosindu-se de un şanţ situat în cerul gurii şi de limba sa – lungă şi subţire către vârf şi groasă şi musculoasă la bază. Când ajunge la o anumită distanţă faţă de pradă, arcaşul îşi lipeşte limba de cerul gurii, transformând şanţul într-un tub subţire şi vârful limbii într-o valvă. Îşi opturează în acelaşi timp branhiile şi zvâcneşte din vârful limbii, lansând un jet de apa pe direcţia insectei vizate. Jetul, trimis cu o precizie uluitoare, dezechilibrează victima, care cade în apa, moment în care este înghiţită de peşte. Jetul poate parcurge o distanţă de 2 până la 5 m, însă numai de la 1-1,5 m. distanţă peştele îşi poate atinge cu acurateţe ţinta. Dacă nu reuşeşte să-şi doboare victima de la prima încercare, arcaşul continuă să lanseze jeturi de apa catre aceasta.

Dacă un arcaş adult poate nimeri ţinta de la 1,5 m., puii trebuie să înveţe mai întâi să corecteze devierea produsă de pătrunderea luminii în apă, ajungând, în final, să ţintească exact.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Arca lui Noe a fost găsită în munţii Turcie

Daca e sa dam crezare unui grup de exploratori turci si chinezi, atunci avem de-a ...