PROFEȚIA SFANTULUI PROOROC ISAIA: „ÎN ZIUA ACEEA VA LUA DOMNUL TOATE PODOABELE: INELE, SORI, LUNIŢE, CERCEI, BRĂŢĂRI, VĂLURI, CUNUNI, LĂNŢIŞOARE, CINGĂTOARE, MIRESME, TALISMANE, VERIGI DE NAS, VEŞMINTE DE SĂRBĂTOARE, MANTII, ŞALURI, PUNGI, OGLINZI, PÂNZETURI SUBŢIRI, TURBANE ŞI TUNICI”

Sfantul Prooroc Isaia, al carui nume se talcuieste “Mantuirea lui Dumnezeu”, este unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament alaturi de Ieremia, Iezechiel si Da­niel. Originar din cetatea Ie­rusalimului, Sf. Prooroc Isa­ia a trait in secolul 8 i.Hr. si se tragea din semintia regilor iudei.

Sfantul Prooroc Isaia a fost crescut de tatal sau, Amos, in frica si in legea lui Dumnezeu, s-a casato­rit si a avut, cel mai probabil, doi copii. Si-a desfasu­rat activitatea in Ierusalim in timpul domniei regilor Azaria, Ioatam, Ahaz, Iezechia si Manase pe care a in­cercat sa-i indrepte prin pro­fetii, cu cuvinte mai blande sau mai dure. In ciuda originii sale sociale inalte, Isaia a dus o viata aspra, de nevointa si infranare. Pe trupul gol purta o haina de par, intoc­mai ca un sac.

Pentru viata sa imbuna­tatita, Sfantul Prooroc Isa­ia s-a invrednicit sa Il vada pe Dumnezeu sezand pe sca­un inalt si inconjurat de se­rafimii cei cu cate sase aripi care strigau:

“Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot; plin este cerul si pamantul de sla­va Lui“.

In acele clipe s-a umplut de spaima si se sme­rea zicandu-si:

“O, ticalo­sul de mine, m-am invredni­cit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avand buze necurate si petrecand in mijlocul poporului care are buze necurate“.

Si in cli­pa aceea unul dintre serafimi a luat cu un cleste un carbu­ne aprins din jaraticul altaru­lui si l-a atins de buzele lui zicandu-i:

„Iata, s-a atins aces­ta de buzele tale si va sterge Domnul faradelegile tale si pacatele tale le va curati”.

Proorocul Isaia a fost si un mare facator de minuni. Cand Ierusalimul era asedi­at si suferea de lipsa apei, el a facut cu rugaciunea sa iz­vorasca izvorul Siloamului. Acest izvor dadea apa nu­mai atunci cand veneau Iu­deii impreuna cu Isaia, iar cand alte neamuri mergeau sa ia, seca. Mai mult decat atat, cu rugaciunea el a izba­vit si cetatea asediata a Ieru­salimului de asirienii care o inconjurasera.

Intr-o singura noapte, ingerul lui Dumne­zeu a pierdut peste 180.000 de soldati dusmani, iar rege­le lor, Sennacherib, s-a re­tras ingrozit la Ninive. Cu aceeasi puternica rugaciune a sa, Sfantul Prooroc Isaia l-a vindecat pe regele Iezechia caruia, desi se imbolna­vise de moarte, i-a adaugat inca 15 ani de viata.

Dupa mutarea la Dom­nul a regelui Iezechia, a ve­nit rege al Iudeii fiul sau, Manase. Traditia consem­neaza ca acesta se indepar­tase de Dumnezeu si a zidit capiste idoleasca si altar lui Baal, se indeletnicea cu vra­ji si a varsat mult sange nevinovat. Isaia l-a mustrat si pe rege si pe nobilii care ii im­partaseau apucaturile, iar regele Manase, fara a tine cont de varsta lui venerabila, a poruncit uciderea proorocu­lui. Isaia a fost prins, scos in afara cetatii si taiat in doua cu fierastraul. Traditia bise­riceasca consemneaza sfarsi­tul sau mucenicesc la varsta de 126 de ani.

Trupul proorocului a fost ingropat nu departe de izvo­rul Siloamului, pe care Sfan­tul il facuse sa izvorasca cu rugaciunea, pentru ca apa acestuia sa nu conteneasca a adapa cetatea. Mai tarziu aici s-a construit scaldatoa­rea la care Mantuitorul avea sa vindece orbul din naste­re. In secolul 5 d.Hr. moaste­le Sfantului au fost aduse in Constantinopol de imparatul Teodosie al II-lea si asezate cu cinste in biserica Sf. Lavrentie din Vlaherne. Astazi, capul Sfantului Prooroc Isa­ia se gaseste in Manastirea Hilandari din Sfantul Mun­te Athos.

Profetiile lui Isaia privind venirea Mantuitorului sunt atat de numeroase si de precise incat el a fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament”. Iata cateva din cele mai cunoscute profetii ale sale:

Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fe­cioara va lua in pantece si va naste fiu si se va chema numele lui Emanuel. (Isaia 7,14)

Caci Prunc s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua, a Carui stapanire e pe umarul Lui si se cheama numele Lui: Inger de mare sfat, Sfetnic minu­nat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, Parinte al vea­cului ce va sa fie. Si mare va fi stapanirea Lui si pacea Lui nu va avea hotar. Va imparati pe tronul si peste imparatia lui David, ca s-o intareasca si s-o intemeieze prin judecata si prin dreptate, de acum si pana-n veac. Ravna Domnului Savaot va face aceasta. (Isaia 9, 5-6)

Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un Lastar din radacinile lui va da. Si Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul intelep­ciunii si al intelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei-credinte. Si-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Si va judeca nu dupa infatisarea cea din afara si nici nu va da hotararea Sa dupa cele ce se zvonesc, ci va judeca pe cei saraci intru dreptate si dupa lege va mustra pe sarmanii din tara. Pe cel aprig il va bate cu toiagul gurii Lui si cu suflarea buzelor Lui va omori pe cel fara de lege. Dreptatea va fi ca o cingatoare pentru rarunchii Lui si credinciosia ca un brau pentru coapsele Lui (Isaia 11, 1-5)

Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla, si ca o radacina in pamant uscat; nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nicio infatisare, ca sa ne fie drag. Dispretuit era si cel din urma dintre oa­meni; om al durerilor si cu­noscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferin­tele noastre S-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu, dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre.

El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui fara­delegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis guia Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. (Isaia 53 , 2-8)

Istoria Vechiului Israel, precum şi cea de astăzi, a fost una dificilă, cu inconstanţa suişurilor şi a coborâşurilor. Dar pentru fiecare timp al nostru, istoria pogorâtă din cer, Dumnezeu ne trimite personalităţi profetice, capabile să îi schimbe sensul, spre mântuirea lui. Isaia, profetul-„evanghelist“ al Vechiului Testament din secolul al VIII-lea î.Hs., este un astfel de om, nu doar instruit în înţelepciunea celor lumeşti, dar mai ales „lămurit“ prin focul cărbunelui încins al Cuvântului revelat (6, 6-7).

Profetul „mântuirii lui Dumnezeu“, Ieşaiahu, este modelul de care contemporaneitatea ar avea nevoie: model de politician-diplomat la curtea lui Ahaz, îndemnând umanitatea spre vremurile de pace mesianică (2, 2-4), model de om implicat în viaţa comunităţii, acuzându-i pe cei care „zic răului bine şi binelui rău“ (5, 20), model de teolog al luminii dumnezeieşti, lansând îndemnul veşniciei: “Veniţi să umblăm în lumina Domnului!“ (2, 5).

În Săptămâna Luminată de Învierea lui Hristos Domnul, Isaia îşi relevă specificitatea de profet al luminii Învierii:

„Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia“ (26, 19).

Dumnezeu este Cel care „întocmeşte lumina“ (45, 7). El este pentru Israel „o lumină veşnică“ (60, 19-20). Legea lui Dumnezeu va fi „lumină popoarelor“ (51, 4), care „va răsări ca zorile“ şi „va grăbi tămăduirea“ (58, 8). Lumina Slavei lui Dumnezeu nu poate fi pusă sub obroc. În vremurile mesianice, ea „va răsări în întuneric şi bezna va fi ca miezul zilei“ (58, 10).

Isaia a fost cel care a afirmat cuvintele pe care Biserica le-a cântat în serile de Denie:

„Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi“ (9, 1).

Şi tot el anunţa intrarea plină de lumină, dar şi de smerenie a lui Hristos în Ierusalim:

„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!“ (60, 1).

Dar profetul lui Hristos Răstignit, al Robului lui Dumnezeu (42, 1-4; 49, 4-9; 50, 4-9; 52, 13; 53), este şi profetul Învierii Lui, al vieţii noastre în lumina binecuvântării divine. De aceea Biserica ne cheamă astăzi nu doar la o simplă lectură a cărţii Isaia, ci şi la împărtăşirea de lumina înţelepciunii dumnezeieşti, prin cuvintele revelate ale profetului:

„Veniţi acum cei ce poftiţi de luaţi darul luminii celei profeţeşti să ne apropiem cu osârdie şi cu poftă necurmată de cartea lui Isaia, cea plină de dumnezeiască cunoştinţă, şi să ne umplem de dumnezeiască lumină“ (Utrenie, Cântarea a IX-a).

Luxul de ieri și de azi, prin ochii Profetului Isaia, de Ioan-Lucian Radu “Vai vouă, care grămădiţi casă lângă casă şi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi voi stăpânitori în ţară”.

În istoria omenirii, cu greu s-ar găsi pagini mai vii şi mai instructive decât acelea ale profeţilor evrei. Miile de ani care au trecut nu au diminuat cu nimic forţa operei lor, ci dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, ideile profeţilor sunt mai actuale, mai influente, capabile să aducă tot mai multă lumină în rezolvarea problemelor societăţii contemporane.

Aceasta se explică prin faptul că omenirea rămâne aceeaşi în năzuinţele ei fundamentale. Ea tinde mereu spre Dumnezeu, luptă pentru dreptate şi libertate. Pe de altă parte, păcatele criticate de profeţi au rămas, în esenţă aceleaşi, chiar dacă astăzi au o viteză de răspândire uriaşă din cauza propagandei mediatice şi sunt mai greu de eliminat.

Din contextul cuvântărilor profetului Isaia, pe care îl sărbătorim pe 9 mai, rezultă că în societatea vremii sale aveau loc evidente transformări sociale, culturale şi de mentalitate. Ca întotdeauna, bunăstarea aduce cu sine luxul şi extravaganţa. Într-o societate ahtiată de acumularea bogăţiei prin orice mijloace, bunurile nu mai erau distribuite cu onestitate, spre deznădejdea celor asupriţi, care îşi puneau speranţe în cei care trebuiau să distribuie dreptatea:

Voi, voi aţi pustiit via mea şi prada luată de la cei sărmani se află în casele voastre. Pentru ce aţi zdrobit pe poporul Meu şi aţi sfărâmat faţa celor sărmani?…Vai vouă, care grămădiţi casă lângă casă şi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi voi stăpânitori în ţară (Isaia 3, 14-15; 5,8).

Femeile mondene – Cu o ironie încărcată de dispreţ, cuvântul profetului Isaia se îndreaptă împotriva femeilor bogate din Israel, care, prin luxul şi viaţa afişată, asupresc viaţa celor săraci. Prin felul lor opulent de a trăi, aceste femei contribuie la asuprirea micilor proprietari, exercitată de bărbaţii lor dornici să le satisfacă toate cerinţele unei vieţi cât mai mondene. După intrarea și stabilirea în Canaan, în urma contactului cu popoarele păgâne, israeliții au împrumutat unele obiceiuri de la aceștia, precum luxul exagerat și podoabele, obiceiuri specifice idolatrilor.

Astfel, Isaia se arată revoltat de luxul și mândria lor exagerată:

Și mai zice Domnul: Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor.În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).

Suflete goale în trupuri goale – Ca și în ziua de astăzi, atitudinea arogantă a femeilor era evidentă din îmbrăcămintea pompoasă și mișcările lascive, precum și din modul provocator de a merge. Această imagine a înaltei societăți atrăgea atenția către aceste femei și comunica importanța lor. Felul în care își țineau capul arăta un aer sofisticat, în timp ce ele se uitau cu dispreț la clasele de jos. Aceste adevărate reprezentații exprimau o inimă mândră, pe care Dumnezeu nu o iubește.

Din cauza aceasta, El era hotărât să elimine tot ceea ce le făcea frumoase pe aceste femei și să le lase dezbrăcate, umilite și rușinate. Deși nu se menționează cum se va realiza aceasta, unii comentatori sunt de părere că umilința ar fi fost aceea din timpul războiului, când cei învinși erau tratați cu sălbăticie. În loc să arate ca niște regine, cum le era statutul de adevărate fiice ale lui Dumnezeu, aceste femei umilite vor arăta într-un mod oribil, exemplificând pedeapsa pe care Dumnezeu o va aduce asupra acelora care sunt stăpâniți de slavă deșartă.

Impactul devastator al pedepsei lui Dumnezeu pentru mândrie, se vede în catalogul lucrurilor ce vor fi luate de la aceste femei mândre:

“inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici”.

Deși nu putem ști exact cum arăta fiecare dintre aceste obiecte, subiectul principal este acela că Dumnezeu va face să dispară tot ceea ce aceste femei foloseau pentru a arăta că sunt importante. Toate acele obiecte care li se pare că le aduc o anumită importanță vor fi fără nicio valoare, căci adevărata bogăție nu este una exterioară, ci una interioară, adică o inimă plină de iubire față de Dumnezeu.

Șapte femei după un bărbat – În continuare, se arată că umilința va fi însoțită și de rușinea de a nu avea un soț. Războiul ce avea să vină, avea să lase în urmă mulți morți din rândul bărbaților, încât șapte femei vor urmări un bărbat pentru a-l convinge să le fie soț:

În ziua aceea şapte femei se vor certa pentru un singur om, zicând: Noi vom mânca pâinea noastră şi vom purta veşmintele noastre. Nu cerem altceva decât să purtăm numele tău. Ridică ocara noastră! (Isaia 4, 1).

În condiții normale, bărbatul era cel care trebuia să caute femeia și să îi ofere ceea ce este necesar pentru nevoile ei fizice, dar în acest caz femeile vor fi atât de disperate încât vor fi dispuse să îl împartă cu alte femei și nu vor pretinde sprijin material, doar pentru a evita rușinea de a nu avea soț și copii.

Un „NU” categoric, asemănător celui rostit de profet faţă de luxul şi bogăţia contemporanilor săi, hotărâţi să trăiască doar pentru a mânca, suntem și noi chemați să rostim, în fața noilor forme de lux şi bogăţie, adunate pe căi necinstite. Dumnezeu ne cere să ducem o viaţă raţională, conştienţi fiind de faptul că toate bogățiile pe care omul și le adună pe pământ sunt trecătoare și pot fi furate de către alții, însă bogăția pe care ne-o putem aduna în ceruri, nu este perisabilă și se află în cea mai mare siguranță:

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură (Matei 6, 20).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...