Rugaciune urgenta pentru Africa: Se rupe în două, iar fenomenul se produce mai rapid decât ar fi normal

Un fenomen geologic va conduce la separarea estului Africii, de la nivelul Văii Riftului, de restul continentului, geologii avertizând că acest fenomen se întâmplă cu o viteză mult mai mare decât ar fi normal.

În mod normal, procesul prin care cele două părți ale Africii ar fi despărțite de un ocea ar dura sute de milioane de ani, însă fenomenul este accelerat de mai mulți factori, scrie The Independent.

Problemele cauzate de acest fenomen geologic au început să fie evidente deja.

În luna martie, Kenya a fost lovită de ploi torențiale extrem de violente, care au ucis 16 persoane, au provocat inundații masive și alunecări de teren. În apropierea capitalei Nairobi, o șosea aglomerată, Mai Mahiu, s-a surpat din cauza activității vulcanice din zonă, chiar sub privirile șoferilor, care au urmărit cum în craterul de 20 de metri lățime și 15 metri adâncime s-a scurs toată apa din jur.

Geologul David Adede spune că falia dintre cele două plăci africane se mărește cu 2,5 centimetri pe an.

”Marele Rift împarte Africa în două plăci. Având în vedere ce se întâmplă acum, am stabilit că una dintre plăci, cea somaleză, se îndepărtează de a doua cu 2,5 centimetri pe an. În viitorul apropiat, dacă acest fenomen continuă, placa somaleză se va separa de restul continentului”.

Valea Marelui Rift, care traversează continentul de la Cornul Africii până în Mozambic, a fost slăbită de-a lungul anilor de cutremure, alunecări de teren, precum și de activitatea vulcanică intensă.

”Geologii știu de mult timp că placa tectonică africană se separă de cea somaleză, de-a lungul Văii Marelui Rift. Este un fenomen geologic care se întinde de la Marea Roșie la Fluviul Zambezi, pe o lungime de 6.000 de km și 60 de km lățime”, spune David Adede.

Separarea continentului african va avea loc în aproximativ 50 de milioane de ani, când patru țări din Cornul Africii – Somalia, jumătate din Etiopia, Kenya și Tanzania – se vor desprinde de Africa, pentru a forma un continent nou. Malurile celor două continente vor fi separate de un ocean.

Momentul-zero al apariției oceanului care va separa cele două Africi poate fi considerat septembrie 2005, când o fisură uriașă s-a deschis în scoarța pământului, la nord de Afar, o zonă deșertică, situată la 100 de kilometri de granița dintre Etiopia și Eritreea. Această fisură se întinde pe o lungime de 60 de km, are o adâncime cuprinsă între 2 și 12 km și o lățime de 5 metri. Geologii estimează că în această fisură a fost deja injectată magmă bazaltică.

Apariția fisurii a coincis cu o serie de cutremure și cu erupția vulcanului Dabbahu, lucru care a dus la apariția mai multor fisuri mici, în partea de sud.

Chiar dacă procesul va mai dura milioane de ani, asta nu înseamnă că locuitorii din zonă sunt feriți de pericole. O femeie din Kenya a povestit că, în timp ce se afla cu familia la masă, pământul s-a surpat sub picioarele lor, iar masa a fost tăiată în două. În condițiile în care în regiune se află locuințe, clădiri, șosele aglomerate, este cu atât mai important ca oamenii de știință să înțeleagă în profunzime fenomenul, astfel încât să poată anticipa locurile care vor fi lovite pe viitor de astfel de fenomene extreme.

Cititi si 5 SEMNE CLARE CĂ EȘTI PROST

Citit si Căuta în gunoaie și vindea pixuri pe stradă până când cineva i-a făcut o poză și a observat ceva la fata lui. Poza a ajuns pe internet și de atunci e un alt om. Când a aflat a făcut ceva care a uimit o lume întreagă

Anunt Important: Pentru că facebook ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri și Incurajari crestine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...