Şaisprezece morţi şi 140 răniţi, după ce un fulger a lovit un lăcaş de cult din Rwanda

Cel puţin şaisprezece persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite, după ce un fulger a lovit un lăcaş de cult din sudul Rwandei, care aparţinea Bisericii adventiste de Ziua a Şaptea, anunţă BBC News.

Maoritatea victimelor au murit în momentul în care fulgerul a lovit biserica din districtul sudic Nyaruguru, a declarat primarul local Habitegeko Francois pentru AFP.

Două persoane au murit din cauza leziunilor, în timp ce 140 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital şi centre de recuperare.

Fenomenul meterologic din regiunea muntoasă din apropierea graniţei cu Burundi a avut loc duminică, la ora locală 12:00, în timp ce enoriaşii din oraşul Gihemvu participau la o slujbă religioasă.

„Doctorii au spus că doar trei credincioşi sunt în stare critică, dar starea lor se ameliorează“, a menţionat duminică, edilul Francois, pentru AFP.

„Majoritatea celor răniţi au fost externaţi şi s-au întors la familiile lor”, a completat responsabilul citat.

Incidente similare au avut loc şi vineri, când 18 studenţi au fost loviţi de fulger, unul pierzându-şi viaţa. Potrivit rapoartelor, o parte dintre studenţi au rămas internaţi.

În urmă cu două săptămâni, peste 700 de biserici au fost închise în această țară, pentru că încalcă regulile de construcție. O parte dintre ele nu aveau sistem de împământare.

Citeste și Daca Dumnezeu e bun, de ce nu intervine sa opreasca suferinta?

Anunt important: Pentru că reteaua de socializare ne-a cenzurat ca postarile care se fac sunt aproape oprite pentru ca dvs sa nu le mai vedeti, sa le cititi sau le dati mai departe, va asteptam in grupul creat pentru dvs unde e alta situatie! Va asteptam in grupul acesta: Stiri si incurajari crestine

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...