VREMEA se schimbă COMPLET în weekend. PROGNOZA METEO

Vremea va intra într-un proces de răcire cu precădere în regiunile extracarpatice, unde valorile termice vor deveni apropiate de cele normale la această dată.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Moldova şi 9 grade în Banat şi Crişana, iar cele minime se vor situa între -8 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat, informează ANM.

Vineri

ÎN ŢARĂ Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cădea precipitaţii slabe. În sudul ţării acestea vor fi pe arii extinse, predominant sub formă de ploaie, în cursul zilei, iar noaptea şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

La munte şi local în Moldova vor predomina ninsorile, în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în regiunile vestice vor fi ploi şi lapoviţe, îndeosebi noaptea. Vor fi condiţii de polei. Vântul se va intensifica treptat în sudul şi sud-estul teritoriului şi va sufla în general moderat în celelalte zone.

BUCUREŞTI

Vremea se va răci astfel încât valorile termice vor deveni apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar în cursul nopţii vor fi posibile precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.
LA MUNTE

Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, local în masivele sudice şi estice şi doar izolat în rest. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări. Valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ Vremea se va răci în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi -2 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând nord-vestul şi parţial centrul teritoriului unde noaptea va deveni variabil. Se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare local în Oltenia şi Moldova şi pe arii restrânse în Muntenia şi Transilvania şi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare local în Dobrogea, Banat şi Crişana.

La munte vor fi numai ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în sudul, sud-estul şi pe arii restrânse în centrul şi nord-vestul ţării, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, mai mari pe litoral şi pe Clisura Dunării unde vor atinge 60…70 km/h, informeaza Mediafax

LA MUNTE Vremea va deveni rece. Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în masivele sud-vestice, unde trecător va spulbera zăpada.

Duminică

LA MUNTE Vremea va continua să se răcească, devenind geroasă noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua când cu totul izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în masivele sud-vestice.

citește și Cum se prepară antibioticul “saracului”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

x

Check Also

Semințele care refac funcția ficatului, pancreasului și rinichilor, prevenind diabetul – cum se folosesc?

Semintele de mei nu se afla printre semintele populare atunci cand vine vorba despre sanatate, ...